CFR Cluj a oficializat încă un transfer: Andrei Peteleu a semnat cu trupa din Gruia!

CFR Cluj a oficializat încă un transfer: Andrei Peteleu a semnat cu trupa din Gruia!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Peteleu a semnat contractul cu CFR Cluj și a fost prezentat oficial, așa cum ProSport a anunțat încă de sâmbătă,  7 ianuarie 2023!

Andrei Peteleu a semnat contractul cu CFR Cluj și a fost prezentat oficial

Fundașul dreapta revine în Gruia după o pauză de 3 ani de zile, în care a trecut pe la Sheriff Tiraspol, UTA Arad, și, ultima dată, la Kisvarda, în Ungaria.

Peteleu a fost prezentat oficial astăzi și a devenit al treilea transfer perfectat de CFR Cluj în această iarnă, după Anton Maglica și Bogdan Țîru.

„Cluburile CFR 1907 Cluj și Kisvárda FC au ajuns la un acord privind transferul fundașului lateral, Andrei Peteleu, în Gruia!

Fundașul lateral se întoarce după trei ani la echipa noastră, alături de care a câștigat Supercupa României (2019), dar și Campionatul României (2018, 2019). Din luna august 2021, Andrei Peteleu a evoluat în prima ligă din Ungaria, la Kisvárda. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la CFR Cluj”, au notat ardelenii, pe site-ul oficial.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by FC CFR 1907 Cluj (@cfrclujofficial)

  • 350.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Peteleu, conform Transfermarkt.com

  • 62 de meciuri, 1 gol și 3 pase decisive a adunat fundașul pentru cei de la CFR Cluj, în toate competițiile

Nelu Varga, încântat de transferurile din această iarnă

Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a vorbit recent, pentru ProSport, despre transferul lui Bogdan Țîru în Gruia, oficializat chiar în cursul zilei de duminică, 8 ianuarie 2023.

„L-am luat pe Țîru. Este și venit. E un fundaș central foarte bun pe care ni l-am dorit foarte mult.

E un jucător de echipă națională și sunt sigur că o să se integreze foarte repede la noi. Însă, sunt în continuare supărat de ce ni s-a întâmplat cu Yeboah.

Nu am văzut în viața mea atâta neseriozitate de partea acelor oameni. După ce că eu am fost băiat bun și am și scăzut din preț, eu voiam inițial mai mult, apoi ei au cautat tot felul de motive să nu respecte tot ce trecusem în contract cu ei”, a spus Neluțu Varga în exclusivitate pentru ProSport.

Anton Maglica este celălalt transfer perfectat de CFR Cluj în această iarnă, atacant croat, sosit de la Apoel Nicosia, din Cipru.

  • 350 de mii de euro este suma la care este evaluat Bogdan Țîru, conform Transfermarkt.com

  • Țîru are un titlu de campion al României, o Cupă și o Supercupă în palmares, toate cu Viitorul Constanța

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×